Nu poți minți poporul cu calculatorul

Cei mai mulți dintre cei care erau suficient de mari pentru a conștientiza ce se întâmplă în țară aveau o singură sursă principală de informare: un televizor pe care rula un singur canal TV. Îmi aduc aminte că aveam 5 ani în 1989 și, pe când mă uitam cu mama la televizor, am întrebat-o: „Mamă, este bine ce se întâmplă?” În lipsa mai multor surse de informare, mama mi-a răspuns (și se simțea teamă și incertitudine în glasul ei): „Nu știu…”. Răspunsul ei este ușor de înțeles. Noi locuiam într-un sat de munte de pe Valea Lotrului, departe de dramele și atrocitățile care se petreceau în marile orașe. Neavând alte surse de informații, oamenii nu-și puteau forma o opinie legată de ce se întâmplă. Mulți nu au nici măcar acum o opinie legată de revoluție.

Astăzi, însă, după mai bine de două decenii, lucrurile stau total diferit. Acum, revoluțiile sunt transmise pe internet, nu doar la televizor. Mai mult, social media și web-ul au puterea să genereze revoluții, așa cum am văzut în Egipt și în toată Primăvara Arabă și acum în Ucraina, iar apoi să mențină flacăra revoltei aprinsă. Un mic bulgăre plecat de pe Facebook se rostogolește și ajunge o avalanșă, cu ajutorul Twitter, Google+, WhatsApp sau Reddit. Iar orice om din lumea liberă are acces la opinii, știri, înregistrări video și imagini. Toate aceste informații îi permit să-și formeze o părere despre ce se întâmplă.

La scurt timp după izbucnirea protestelor de la Kiev, manifestanții s-au organizat pe internet și și-au lansat propria identitate online – EuroMaidan. Pagina oficială de pe Facebook are acum peste 240.000 de fani, există site-ul Emaidan.com, iar contul de Twitter @Euromaidan_PR are peste 51.800 de urmăritori. Există și versiuni în engleză ale acestor pagini și ele cu zeci de mii de fani și urmăritori. Lângă scena din Piața Independenței, exista, cel puțin până la violențele din această săptămână, o rețea wireless a Maidanului. Când te conectai, te ducea întâi la știrile protestelor, după care puteai naviga pe Internet.

Au apărut apoi pagini specializate, precum cea EuroMaidan SOS – care are rolul de a strânge informații despre victime, persoanele bătute sau date dispărute – sau Departamentul legal al EuroMaidanului – un grup în care sunt discutate aspectele legale ale protestului. Mai mult, site-ul Galas.org.ua permite coordonarea pe o hartă a grupurilor din Piața Independenței. De exemplu, brațul combatant al mișcării este împărțit în grupuri de 100 de oameni, numite sotni. Cel puțin 32 de astfel de grupuri au apărat EuroMaidanul la atacurile autorităților. „Armata” anti-guvernamentală este condusă de către Andri Parubi, un membru al unui partid de opoziție. Site-ul pomenit mai sus îl ajută pe acesta să știe unde sunt poziționate forțele de care dispune, în timp real, și să le coordoneze.

La începutul mișcării de protest, în noiembrie 2013, comunitatea internațională a ignorat ceea ce se întâmpla la Kiev. O altă invenție modernă, hashtag-ul (#), a scos la iveală, în secțiunile de tendințe de pe Facebook și Twitter, existența mișcării anti-guvernamentale și a cauzei pentru care oamenii ieșeau în stradă.

Autoritățile de la Kiev au simțit pericolul uriaș reprezentat de tehnologie. L-au simțit și alții înainte. Ne aducem aminte că, în Egipt, internetul a fost oprit la un moment dat de autorități în speranța, deșartă, că această măsură va destabiliza protestul. Politicienii știu că este aproape imposibil „să minți poporul cu calculatorul” (a se citi internetul). De aceea, pe 19 februarie, principala țintă a forțelor de ordine a fost, în momentul în care au lansat ofensiva din Piața Independenței, cortul în care erau adăpostite echipamentele IT ale protestatarilor de pe EuroMaidan. Poliția a dat foc cortului, echipamentele au fost distruse, iar IT-istul Alexei Lymarenko a fost aproape ucis în bătaie. Tot în zona cortului, se afla Vyacheslav Veremei, jurnalistul ucrainean ucis de forțele de ordine.

Din nefericire pentru regimul Ianukovici, bulgărele se rostogolise deja foarte mult, iar acțiunea țintită nu a făcut decât să încingă spiritele și să atragă mai mult suport pentru cei care îl contestă. La scurt timp, Volya-Cable, unul din cei mai mari furnizori de internet din Ucraina, a anunțat că a mărit viteza de descărcare a datelor în centrul Kievului. Mai mult, le-a sugerat abonaților din zonă să ofere gratuit internet wireless (să scoată parolele de la conexiuni) pentru ca protestatarii să poată avea acces gratuit la mediul online. Foarte mulți locuitori din zonă au făcut acest lucru. Cei care nu au știut cum să seteze routerele, au distribuit bilețele cu parolele.

Dacă astăzi poți controla o televiziune sau un ziar, constați, suportând consecințele, că social media și web-ul sunt imposibil de controlat în totalitate. Ianukovici, în vârstă de 64 de ani, care s-a maturizat într-o epocă în care revoluțiile erau televizate, a crezut că distrugând un cort cu echipamente IT va destabiliza o mișcare, dar s-a înșelat amarnic. Politicienii mai tineri ar trebui să ia aminte și să nu ignore forța internetului și a platformelor născute în acest mediu.